Skip to content

Teste diagnostice

Cum este diagnosticată hipertensiunea pulmonară şi ce înseamnă „valori normale” ale presiunilor pulmonare?

Diagnosticul HTP necesită o serie de investigaţii pentru diagnosticul pozitiv, încadrarea în clasa clinică şi tipul de HTP, precum şi evaluarea hemodinamică şi funcţională. Suspiciunea de hipertensiune pulmonară poate fi ridicată pe baza examenului clinic.

Detectarea HTP necesită investigaţii capabile să confirme diagnosticul de HTP. Acestea includ electrocardiograma (ECG), radiografia toracică şi ecocardiografia transtoracică.

Următorul pas după detectarea HTP este identificarea clasei clinice (cauza ce a stat la baza apariţiei afecţiunii). Aceasta se va realiza prin utilizarea unor teste obligatorii precum ecocardiografia transtoracică, teste funcţionale respiratorii (inclusiv gazometria sângelui arterial) şi scintigrafie pulmonară de ventilaţie şi perfuzie (V/Q) sau tomografia computerizată spirală. Dacă medicul dumneavoastră consideră necesar, se pot efectua teste adiţionale, cum ar fi tomografia computerizată (CT) de înaltă rezoluţie, polisomnografia (studiu al respiraţiei în cursul somnului) şi angiografia pulmonară.

Hipertensiunea pulmonară presupune existenţa unor presiuni crescute în interiorul vaselor de sânge pulmonare. Valorile normale ale presiunilor sângelui din arterele pulmonare sunt de până la 30 (maxima)/ 10 (minima)/ 20 (media). Aceste cifre sunt exprimate în milimetri de mercur (mmHg). Pentru a determina valorile presiunilor pulmonare, pacientul va fi evaluat ecocardiografic şi/sau prin cateterism cardiac drept.

Există mai multe tipuri de presiuni pulmonare?

Aşa cum se întâmplă şi în cazul tensiunii arteriale sistemice, şi tensiunea pulmonară este determinată pe baza mai multor numere (cifre). Prima cifră reprezintă presiunea sangvină sistolică (măsurată în timpul în care inima se contractă şi împinge sângele în plămâni, repectiv în tot corpul), iar cea de-a doua presiunea sangvină diastolică (măsurată în timpul în care inima se relaxează, se umple cu sânge şi se pregăteşte să se contracte din nou). În plus faţă de cele două valori, mai există şi o a treia, obţinută printr-o formulă de calcul, şi care se numeşte presiune arterială pulmonară medie. O creştere a acesteia din urmă de peste 25 mmHg, în condiţii de repaus, înseamnă hipertensiune pulmonară.

Există o mare variabilitate legată de felul în care oamenii „simt” presiunile crescute din arterele pulmonare şi de modul în care inimile lor „suportă” aceste valori crescute.

De aceea, doctorul va urmări în timp evoluţia valorilor presionale pentru a monitoriza progresia bolii, dar şi efectele medicamentelor ce se administrează în această afecţiune. Este extrem de important ca pacientul să înţeleagă necesitatea acestei „urmăriri”.

Cum se măsoară presiunea în arterele pulmonare?

Cu ajutorul ecocardiografiei transtoracice medicul detectează hipertensiunea pulmonară la pacienţii cu suspiciune clinică, confirmă hipertensiunea pulmonară, gradează severitatea ei şi evaluează consecinţele asupra funcţionalităţii inimii.

Această investigaţie este neinvazivă, nu prezintă risc de iradiere (utilizează ultrasunete) şi nu provoacă durere pacientului.

Valorile exacte ale presiunii din circulaţia pulmonară se pot afla numai prin cateterism cardiac drept, o metodă invazivă, ce constă în introducerea unui cateter în inima dreaptă printr-o mică incizie în regiunea inghinală. Cateterismul cardiac se efectuează in laboratorul de cateterism. Procedura se desfăşoară sub anestezie locală, astfel încât pacientul va fi tot timpul conştient.

Din cauza caracterului invaziv, această investigaţie nu se va efectua de fiecare dată când se doreşte verificarea presiunii pulmonare.

Pe lângă rolul diagnostic, cateterismul cardiac are şi rolul de apreciere a vasoreactivităţii circulaţiei pulmonare, prin efectuarea unui test special numit şi „test de vasodilataţie”.

Scopul acestui test este acela de identificare a pacienţilor care au maximum de beneficiu de pe urma unui anumit tip de tratament (tratamentul cu medicamente blocante de calciu). Aceşti pacienţi sunt cei ce răspund pozitiv, prin vasodilataţie, la administrarea în laboratorul de cateterism a unor substanţe speciale.

Ce rol are testul de mers?

Evaluarea capacităţii de efort la pacienţii cu HTP reprezintă un important mijloc de evaluare a severităţii bolii şi a eficacităţii tratamentului. Cel mai frecvent utilizat test este testul de mers de 6 minute, aceasta pentru ca este uşor de efectuat şi pentru că reproduce cel mai fidel efortul fizic obişnuit.

Pacientul este solicitat să meargă în pas obişnuit timp de 6 minute pe un coridor, fiind monitorizată distanţa parcursă în acest interval de timp, apariţia simptomelor la efort (dispnee, angină), severitatea acestora. Dacă simţiti nevoia să vă opriţi, puteţi anunţa oricând acest lucru în timpul testului de mers şi acesta va fi întrerupt.