Skip to content

Care sunt manifestările bolii

Cea mai evidenţa manifestare şi cauza principală pentru care pacientul se adresează la medic este reprezentată de varice.

De multe ori aspectul estetic determină pacientul să vină în clinică, deşi dacă este întrebat acesta va recunoaşte şi existenţa altor suferinţe generate de boală, dar pe care le-a ignorat, cum ar fi senzaţia de picioare grele, umflarea piciorelor seara, dureri, înţepături, mâncărimi.

De multe ori sunt vizibile alături de venele umflate,
care ies în relief, şi modificările de culoare ale pielii,
în special la nivelul gambelor.

Aceasta colorare ireversibilă se datoreşte spargerii vaselor de sĺnge cu ieşirea din vase şi descompunerea în piele a pigmenţilor ce intră în componenţa hemoglobinei, substanţa ce transportă oxigenul în sĺnge.

În final pot apare şi manifestări dramatice de tipul ulcerelor varicoase deschise, trenante luni sau ani de zile sau complicaţii grave de tipul trombozelor venoase sau tromboflebitelor.