Skip to content

Top 10 – Colchicina

Ciprian Jurcuţ

Medic primar medicină internă, specialist reumatologie

1.

Colchicina este utilizată în tratamentul mai multor boli, printre care boli reumatismale (guta, datorată acumulării de acid uric la nivel articular; alte artrite microcristaline), boli sistemice (febra mediteraneenă familială, în care colchicina este unul dintre tratamentele esenţiale; boala Behçet, o boală multisistemică caracterizată în principal prin afte la nivelul cavităţii bucale şi la nivel genital), boli cardiace (unele pericardite, datorate inflamaţiei de la nivelul pericardului). În plus faţă de aceste boli, a fost studiată într-o multitudine de alte situaţii clinice în care ar putea fi utilă.

2.

Colchicina se administrează doar la indicaţia medicului şi în dozele strict recomandate de către acesta. Este important să precizaţi medicului antecedentele medicale pentru că în unele situaţii (cum ar fi bolile renale sau hepatice) dozele necesită ajustare!

3.

În febra mediteraneană familială, o boală autoinflamatorie genetică în care apar episode recurente de febră, tratamentul cu colchicină trebuie luat zilnic, în mod regulat, fără întrerupere, în dozele stabilite de către medicul curant. În funcţie de particularităţile cazului şi de condiţiile asociate (de exemplu afectare renală, dializă), dozele vor fi adaptate sau tratamentul chiar oprit, dar numai de către medicul curant.

4.

În alte situaţii (gută sau pericardite), tratamentul se va prescrie pe perioade limitate de timp, stabilite de către medicul reumatolog, internist sau cardiolog.

5.

Reacţiile adverse la colchicină pot fi diverse, în special în sfera gastrointestinală (diaree, greaţă sau vărsături). Efectele adverse digestive sunt importante pentru că pot fi primul semn al unui supradozaj. În cazul apariţiei, va trebui să vă adresaţi medicului curant sau medicului de familie pentru a reduce doza sau chiar opri tratamentul cu colchicină.

De asemenea, ar putea fi important să nu luaţi din proprie iniţiativă antidiareice, pentru a nu masca simptomele unui eventual supradozaj!

În caz de tulburări digestive legate de administrarea de colchicină, se poate recomanda scăderea ingestiei de lactate sau se pot fracţiona dozele în mai multe administrări zilnice.

6.

Alte efecte adverse care mai pot apărea sunt: neuromusculare (senzaţia de furnicături sau amorţeală la nivelul membrelor, crampe, dureri sau senzaţia de slăbiciune musculară), erupţii cutanate, alterarea probelor hepatice sau a hemoleucogramei. La fel ca în cazul efectelor adverse digestive, în cazul apariţiei acestora, va trebui să vă adresati medicului curant.

7.

Colchicina poate fi administrată în sarcină, lucru important în special la pacientele cu febră mediteraneană familială care necesită tratament pe termen lung. Administrarea în sarcină va fi făcută numai la indicaţia medicului şi sub stricta supraveghere a acestuia împreună cu medicul obstetrician!

Pentru că poate trece în laptele matern, administrarea pe perioada lactaţiei necesită discuţia cu medicul curant pentru a stabili momentul optim de administrare în funcţie de orarul alăptarii!

8.

Un aspect extrem de important al tratamentului cu colchicină îl reprezintă interacţiunile medicamentoase, care sunt multiple şi cu diverse tipuri de clase de medicamente. Pentru unele medicamente (antibioticele din clasa macrolidelor, cum ar fi eritromicina, azitromicina, claritromicina) se consideră că asocierea cu colchicina este chiar interzisă.

Este important să anunţaţi medicul care urmează să vă recomande un alt tratament că urmaţi tratament cu colchicină. De asemenea, în caz de prescriere a unuia din medicamentele care interacţionează cu colchicina trebuie anunţat medicul care a prescris colchicina pentru o eventuală adaptare a dozei de colchicină sau chiar oprirea temporară a acesteia.

Citiţi prospectul medicamentelor care vă sunt prescrise sau prospectul colchicinei pentru a vedea dacă există posibile interacţiuni!

9.

Au fost descrise interacţiuni cu sucul de grepfrut care poate interfera cu metabolizarea colchicinei. La fel, fără să fie dovedită ştiintific, a fost descrisă interacţiunea cu ceaiul de sunătoare. În principiu, pe perioada tratamentului cu colchicină acestea ar putea fi evitate.

10.

În special la pacienţii cu tratament pe termen lung cu colchicină, medicul curant va recomanda efectuarea periodica a unor analize utile în monitorizarea tratamentului (hemoleucogramă, probe hepatice, renale, musculare etc.).

 

*Textul reprezintă o sursă de informare generală pentru dumneavoastră şi nu substituie un consult medical. Pentru întrebări referitoare la sănătatea dumneavoastră, tratament şi alte aspecte ale îngrijirii medicale, discutaţi cu medicul de familie sau cu un medic specialist.