Skip to content

Top 10 – De la cercetare la practică în medicină

Ciprian Jurcuţ

medic internist şi reumatolog

1.

În medicina clinică (cea care se ocupă cu pacienţi şi nu cu şoricei, culturi de celule etc.) există rareori studii perfecte. Există foarte multe studii care se apropie de perfecţiune! În cazul majorităţii studiilor publicate, există la sfârşitul fiecărui articol un mic subcapitol în care autorii singuri recunosc că studiul lor are limite (minusuri) şi le enumeră! Asta nu înseamnă că nu putem avea concluzii valide în medicină! Înseamnă doar că avem nevoie de mai multe studii care să evalueze acelaşi subiect, pentru a fi siguri că rezultatele sunt similare (sau aproape similare) în aceste studii, deci că putem folosi liniştiţi concluziile în practică!

2.

Există studii care evaluează acelaşi subiect, dar care au rezultate diferite. Sau chiar opuse! De obicei, după ce aceste articole sunt publicate, începe o întreagă analiză a rezultatelor discordante. Cea mai la îndemână explicaţie este alcătuirea lotului de studiu (de exemplu, într-un studiu au fost mai multe femei decât bărbaţi sau mai mulţi vârstnici decât tineri decât în alt studiu care evalua aceeaşi ipoteză) sau provenienţa lotului (un studiu e făcut în SUA, altul în China, deci populaţiile sunt diferite). Studiile pe loturi perfect echivalente din punct de vedere al distribuţiei populaţiei sunt destul de rare!

3.

Pentru a clarifica un subiect este nevoie de timp! Nu se poate “rezolva” un subiect medical într-o săptămană, o lună. Uneori sunt necesari mulţi ani pentru a “te apropia” de rezolvarea unei probleme!

4.

Pe parcursul cercetării ipotezei, apar diverşi  factori care pot “perturba” demonstrarea acesteia. De exemplu, un medicament este extraordinar în vindecarea unei boli, dar creşte riscul de deces. Ceea ce este considerat inacceptabil din punct de vedere al siguranţei. Acest lucru care apare întamplător (adică nu a putut fi prevăzut înainte de începerea studiului) poate chiar opri cercetarea respectivă (şi de obicei o opreşte)! Începe astfel o suită de studii care evaluează dacă noua ipoteză se confirmă sau nu. Având în vedere că pană la noi date de siguranţă nu prea se mai poate administra medicamentul respectiv, se poate recurge la studii retrospective, în care se iau dosarele pacienţilor trataţi în trecut cu acel medicament (dacă există aceste dosare), în speranţa că există indicii care să ajute la rezolvarea noii probleme. Evident că dosarele vechi nu sunt atât de complete ca dosarele care se fac atunci când studiul este prospectiv (adică atunci când se administrează tratamentul şi se urmăresc, în nişte dosare de câţiva centimetri grosime, toate efectele adverse posibile). Ca să se complice şi mai mult lucrurile, unele efecte adverse apar la 10-20 de ani de la punerea pe piaţă a medicamentului respectiv şi atunci, la mulţi ani distanţă, se creează din nou studii (retrospective sau prospective) care să confirme sau nu noua ipoteză. E un drum lung, care necesită ani întregi de muncă, urmărire, analiză/reanaliză a datelor!

5.

Pentru a înţelege studiile medicale, chiar şi pe cele mai simple (pentru că există studii foarte complicate, care au metodologii greu de înţeles chiar şi de către medici…), este nevoie de capacitatea sau abilitatea de a lucra cu numerele, pentru că majoritatea informaţiei este exprimată numeric. Este ceea ce anglosaxonii numesc numeracy! Este foarte important să ştii că 1/10 este 10% şi poate fi “1 pacient din 10 pacienţi” (şi am ales un exemplu usor). De asemenea, majoritatea studiilor serioase au o analiză statistică din care reiese dacă un rezultat este semnificativ statistic sau nu (poate fi nesemnificativ, chiar dacă la prima impresie “vizuală” pare semnificativ; de exemplu, 10% comparat cu 20% poate fi nesemnificativ statistic!). Cifrele ne ajută să interpretăm rezultatele studiilor!

6.

Pentru a căpăta validitate, studiile sunt publicate sau prezentate la congresele/conferinţele medicale. Există mii de reviste medicale şi nu sunt toate egale între ele (există “topuri” în fiecare specialitate). În principiu, cele mai bune reviste publică studiile cele mai bune (pot exista şi aici “scăpări”…)! Medicii învaţă pe parcursul formării lor să aleagă revistele în care să aibă încredere!

7.

Există o clasificare a studiilor în ceea ce priveşte “puterea” lor. Într-un fel vom privi o prezentare a unui singur caz şi altfel vom analiza un studiu pe 10000 de pacienţi! Puterea lor de generalizare şi de extrapolare a datelor este diferită!

8.

Pentru a ajuta medicii să supravieţuiască cantităţii uriaşe de informaţii (şi să practice coerent medicina), există recomandările sau ghidurile diverselor societăţi/foruri ştiinţifice sau profesionale/instituţii de reglementare naţionale sau internaţionale, care sunt actualizate periodic. Acestea sunt coordonate de un comitet de experţi în boala respectivă si analizează un număr cât mai mare din studiile efectuate pe subiectul respectiv şi emit recomandări specifice. Recomandările iau în calcul parametri multipli, cum ar fi efectele tratamentului respectiv asupra bolii (“cât de bun este”) şi profilul de siguranţă (“efectele adverse”). Ghidurile nu trebuie privite ca “lege”, unele dintre ele având neclarităţi (din motivele de mai sus) şi neacoperind perfect toate situaţiile cu care ne întâlnim în practica de zi cu zi.

În plus faţă de ghiduri, se publică permanent articole care sintetizează (prin diverse metodologii) un subiect. Ele reprezintă opinia autorilor (şi nu a unei instituţii de reglementare a practicii medicale) şi, evident, experienţa lor în domeniul respectiv. Aceste articole de sinteză sunt extrem de utile în practică, având în vedere că un medic nu poate citi toate cele 100-1000… articole care abordează subiectul respectiv. Şi atunci preferă un articol sintetic!

9.

Pe parcursul anilor de studiu în medicină şi pe durata carierei, medicii invaţă permanent cum să documenteze un subiect, cum să citească critic un articol (să identifice care sunt punctele slabe ale acelui articol…), care sunt cele mai bune surse de informare. Există cursuri speciale pentru asta şi medicii învaţă să selecteze noţiunile utile şi relevante în acest hăţis de informaţii!

10.

Controversele în medicină sunt permanente şi infinite! Poate mai puţin pregnante în disciplinele chirugicale (deşi nici acolo nu sunt inexistente), în disciplinele medicale ele sunt destul de frecvente! La congresele medicale chiar există sesiuni speciale de controverse (“pro şi contra”), în care lideri în subiectul respectiv sunt pe rând avocaţii apărării şi controversei în cauză. Ambii îşi susţin şi argumentează perfect şi cu date valide subiectul controversat!

Toate acestea nu fac decât să confirme faptul că medicina se află în cel mai extraordinar şi dinamic moment şi se dezvoltă incredibil sub ochii noştri!

 

*Textul reprezintă o sursă de informare generală pentru dumneavoastră şi nu substituie un consult medical. Pentru întrebări referitoare la sănătatea dumneavoastră, tratament şi alte aspecte ale îngrijirii medicale, discutaţi cu medicul de familie sau cu un medic specialist.