Skip to content

Top 10 lucruri de reţinut despre despre sindromul antifosfolipidic

Dr. Ciprian Jurcuţ

Medic primar medicină internă, specialist reumatologie

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, Bucureşti

 

1.

Sindromul antifosfolipidic sau sindromul anticorpilor antifosfolipidici (SAFL) reprezintă situaţia clinică în care coexistă manifestări trombotice (apariţia de cheaguri de sânge în diverse teritorii vasculare) sau obstetricale (în special pierderi recurente de sarcină) cu prezenţa în sânge a anticorpilor antifosfolipidici.

2.

SAFL este o formă de trombofilie, adică o situaţie care predispune la apariţia cheagurilor de sânge în diferite teritorii vasculare: venoase (cu apariţia trombozei venoase profunde sau tromboembolismului pulmonar) sau arteriale (cu apariţia infarctului de miocard sau accidentului vascular cerebral). În acelaşi timp, este o boală autoimună, pentru că există anticorpi îndreptaţi împotriva componentelor organismului. Trebuie reţinut şi faptul că este una dintre trombofiliile dobândite pe parcursul vieţii, deci nu este o trombofilie genetică (moştenită prin transmitere genetică în cadrul membrilor unei familii). În rezumat, este o trombofilie autoimună dobândită.

3.

În general, având în vedere manifestările clinice posibile, este diagnosticat în serviciile de medicină internă, reumatologie, cardiologie sau în cele de obstetrică-ginecologie. Atunci când există suspiciunea clinică, medicul curant va recomanda efectuarea analizelor de laborator necesare diagnosticului.

4.

Există o formă primară a SAFL – ceea ce înseamnă că nu mai coexistă cu o altă boală autoimună din cele asociate în mod tradiţional cu SAFL. În acelaşi timp, există formele secundare de SAFL, adică asociate cu alte situaţii clinice, deci este “secundar” acestora (în general lupusul eritematos sistemic). Trebuie făcută o precizare importantă în acest context: anticoagulantul lupic şi lupusul eritematos sistemic sunt lucruri complet diferite – primul este o analiză de laborator specifică SAFL, iar al doilea este o boală.

5.

Analizele de laborator necesare diagnosticului sunt: anticoagulantul lupic, anticorpii anticardiolipină şi anticorpii anti-beta 2 glicoproteina I. Există şi alţi anticorpi antifosfolipidici care pot fi dozaţi, dar acest lucru se recomandă doar în situaţii speciale şi doar de către medicul curant. Anticorpii antifosfolipidici pot fi crescuţi tranzitor, astfel că pentru a evidenţia prezenţa lor un timp îndelungat în sânge, recomandările actuale impun repetarea testării la 12 săptămâni de la prima dozare. Deci, unul dintre criteriile importante de diagnostic al bolii este persistenţa în timp a anticorpilor antifosfolipidici. Aş vrea să subliniez faptul că analiza numită generic “anticoagulant lupic” este una dintre cele mai complexe analize de laborator din medicină, necesitând timpi specifici şi standardizaţi, deci ar trebui făcută în laboratoare cu experienţă în acest sens.

6.

O parte dintre pacienţi nu au manifestările clinice specifice SAFL, ci numai pozitivitatea pentru anticorpii antifosfolipidici (pe care i-au dozat cel mai frecvent din proprie iniţiativă). Acestă situaţie poartă numele de “pozitivitate izolată pentru anticorpii antifosfolipidici” şi nu înseamnă “sindrom antifosfolipidic”. Pentru a avea boala definită, este necesară prezenţa manifestărilor clinice specifice bolii!

De exemplu, situaţia de “pozitivitate izolată pentru anticorpii antifosfolipidici” poate fi întâlnită la femeile fără un istoric de pierdere de sarcină (sau alte manifestări obstetricale ale SAFL) care doresc o sarcină şi, în pregătirea acesteia, îşi fac o serie de teste de sânge, printre care şi anticorpii antifosfolipidici al căror rezultat este pozitiv. Neavând manifestările obstetricale specifice, ci doar pozitivitatea pentru anticorpi, nu poate fi stabilit diagnosticul de SAFL. Tocmai de aceea, testele de trombofilie nu ar trebui efectuate decât la indicaţia medicului, bazată pe o suspiciune clinică!

7.

Tratamentul manifestărilor trombotice se face la fel ca şi la pacienţii care nu au SAFL, adică cu medicaţie anticoagulantă (care previne apariţia cheagurilor). Diferenţa faţă de pacienţii care nu au SAFL poate fi durata tratamentului (pe termen lung la pacienţii cu SAFL) sau intensitatea anticoagulării (adică valoarea ţintă a INR). Pentru a înţelege mai bine tratamentul anticoagulant, recomand să citiţi şi ghidul de tratament anticoagulant pe www.ghidulpacientului.ro. Tratamentul este prescris numai de către medicul curant!

8.

Tratamentul manifestărilor obstetricale se bazează pe asocierea dintre aspirină în doze mici şi medicaţie anticoagulantă (cel mai frecvent administrată subcutanat). Necesitatea tratamentului şi schema de administrare adaptată fiecărui caz (când trebuie început tratamentul, dozele de medicament etc.) va fi stabilită de către medicul obstetrician în colaborare cu medicul internist sau reumatolog. În nici un caz nu se recomandă autoadministrarea acestor medicamente fără acordul şi recomandarea medicului!

9.

Dacă sunteţi femeie, aţi avut o tromboză, sunteţi pe un tratament anticoagulant oral şi doriţi o sarcină, trebuie să discutaţi cu medicul curant pentru a stabili schema de tratament anticoagulant pe perioada sarcinii. Este un lucru foarte important, pentru că anticoagulantele orale sunt contraindicate în sarcină (cel puţin în anumite săptămâni, dar în general sunt evitate pe toată perioada sarcinii) şi trebuie înlocuite cu un anticoagulant injectabil (cel mai frecvent subcutanat). Din nou, vreau să subliniez faptul că dozele de anticoagulant injectabil sunt stabilite doar de către medic!

10.

Trebuie să precizez şi faptul că medicul dumneavoastră curant poate să vă recomande analiza anticorpilor antifosfolipidici chiar dacă nu aveţi istoric de tromboze sau de patologie de sarcină (adică manifestările clinice “clasice”). În ultimii ani, o serie amplă de alte situaţii clinice (neurologice, hematologice, cardiace etc.) au fost studiate în legătură prezenţa în sânge a anticorpilor antifosfolipidici. Pentru moment, rolul anticorpilor antifosfolipidici în aceste situaţii nu este complet stabilit. Deci, în aceste cazuri doar medicul curant, având în vedere contextul general al pacientului, va recomanda evaluarea anticorpilor antifosfolipidici şi va stabili un tratament adaptat în cazul pozitivităţii acestora.

*Textul reprezintă o sursă de informare generală pentru dumneavoastră şi nu substituie un consult medical. Pentru întrebări referitoare la sănătatea dumneavoastră, tratament şi alte aspecte ale îngrijirii medicale, discutaţi cu medicul de familie sau cu un medic specialist.