Skip to content

Top 10 – Ce ar trebui să ştim despre expunerea la soare?

Iulia Neguleț

medic rezident dermatovenerologie

Alina Dima

 medic specialist medicină internă și reumatologie

1.

Tegumentul (pielea) este cel mai mare și expus organ al corpului. Acesta îndeplinește numeroase funcții care ajută la menținerea sănătății noastre. În primul rând, împiedică pătrunderea agenților patogeni în organism, fiind practic o barieră mecanică. Menține temperatura constantă a corpului. Este un organ senzorial cu ajutorul căruia percepem durerea și putem reacționa pentru a ne apăra, simțind modificările de temperatură, dar și pe cele de presiune. În plus, este prima linie de apărare împotriva razelor ultraviolete (UV).

2.

Expunerea moderată la soare este firească și are o serie de beneficii cum ar fi sinteza  vitaminei D, ce este declanșată de razele UV (în special UVB). Un alt exemplu este efectul favorabil asupra sistemului cardiovascular scăzând valorile tensiunii arteriale. Pentru mulți oameni soarele reprezintă un motiv real de bună dispoziție, iar eliberarea de serotonină condiționată de expunerea la soare poate determina starea de bine resimțită.

Sunt unele afecțiuni dermatologice în care fotoexpunerea are rol adjuvant în tratament, cum ar fi psoriazisul și pitiriazisul rozat. Astfel, în plus față de expunerea naturală, fotochimioterapia cu raze UVA (PUVA) este folosită în tratamentul psoriazisului vulgar, alături de tratamentul topic și medicamentos, așa cum fototerapia cu raze UVB este utilizată în pitiriazisul rozat.

Însă, expunerea repetată, prelungită, în special la vârste tinere are de multe ori consecințe negative cum ar fi arsurile solare, foto-îmbătrânirea, imunosupresia sau creșterea riscului de neoplazie cutanată.

3.

Nu avem toți aceeași sensibilitate sau reacție la o fotoexpunere similară. Deși soarele e unic, pielea noastră diferă de pielea celor din jur, astfel încât se spune că există atâtea tipuri de piele, câți oameni există pe Pământ.

Medicul dermatolog Thomas Fitzpatrick a descris în anii 70’ un sistem de clasificare pentru evaluarea riscurilor de bronzare și de arsură solară. Astfel, au fost descrise șase fototipuri care sunt evaluate atât în funcție de sensibilitatea expunerii la soare, cât și de gradul pigmentării constituționale (culoarea părului, ochilor și a pielii).

În cazul fototipului I pielea, părul, ochii sunt deschise la culoare, apar pistrui după fotoexpunere și arsuri solare; practic, bronzarea este inexistentă. În al II-lea fototip bronzarea este  mai ușoară, iar în fototipul III pielea este de culoare medie, părul șaten, ochii deschiși la culoare sau căprui, bronzarea moderat-ușoară, iar arsurile frecvente. Fototipul IV se caracterizează prin piele ușor închisă la culoare, puțin sensibilă, ochi închiși la culoare, păr șaten sau brunet, bronzare moderată, arsuri solare mai rare. În penultimul fototip bronzarea este intensă, uniformă si arsurile solare rare, iar în fototipul VI tegumentul și ochii sunt închiși la culoare, părul brunet, bronzare intensă și nu se asociază arsuri solare.

4.

Spectrul razelor UV este împărțit în trei componente în funcție de lungimea de undă: radiațiile UVC (270 nm – 290 nm) care sunt absorbite de stratul de ozon și nu ajung la suprafața Pământului, radiațiile UVB ( 290 nm – 320 nm) dintre care 5% ajung la suprafața Pământului, fiind mai puternice în timpul lunilor de vară si radiațiile UVA (320 nm – 400 nm) care ajung aproape în totalitate (95%) la suprafața Pământului, sunt prezente tot timpul anului, și trec prin geam sau sticlă.

Radiațiile UVB și UVA sunt deci cele care pot avea efecte asupra tegumentului. Radiațiile UVA pătrund dincolo de epiderm (primul strat al tegumentului) până la derm (al doilea strat tegumentar) și sunt responsabile de fotoîmbătrânire, alergii solare, apariția petelor pigmentare, dar și de creșterea riscului de cancer de piele. Radiațiile de tip UVB pătrund numai la nivelul epidermului alterând keratinocitele și determinând iniţial inflamație, eritem (înroşirea pielii), hiperpigmentare și arsuri solare, iar mai târziu creșterea riscului de fotoîmbătrânire și neoplasme cutanate.

5.

Fotosensibilitatea este răspunsul anormal al pielii la lumina solară și se manifestă în special prin fototoxicitate și fotoalergie. Fototoxicitatea este similară arsurii solare și dependentă de doza de expunere UV. Apar în timp scurt de la expunere (minute sau ore): roșeață (eritem), inflamație (edem), vezicule sau bule la nivel cutanat care produc durere și se vindecă ulterior cu hiperpigmentare. Fotoalergia este în schimb, mai degrabă similară eczemelor și poate fi declanșată și de doze mici de radiații UV. Nu prima expunere declașează fotoalergia, ci expunerile repetate, iar manifestările sunt papule, scuame și cruste însoțite de prurit.

Există de asemenea o fotosensibilitate indusă de substanțe chimice fototoxice sau de unele medicamente (cum ar fi amiodaronă, piroxicam, naproxen, doxiciclină, tetraciclină, sulfonamide, fenotiazine, furosemid, clortiazidă, psoraleni, antiinflamatoare topice etc.), fiind în fond o reacție adversă cutanată la administrarea acestor preparate.

6.

Ne place să ne bronzăm, dar nu ne place să îmbătrânim. Felul în care îmbătrânim este determinat în mare parte de moștenirea genetică pe care am primit-o, inclusiv atunci când vorbim despre îmbătrânirea pielii. Dintre factorii externi, pe care îi putem modifica, soarele este cel mai important pentru îmbătrânirea prematură a tegumentului. Expunerea la soare afectează în primul rând persoanele care desfășoară frecvent activități în aer liber, pe cele care trăiesc în zone însorite sau care prezintă  unul dintre primele trei fototipuri cutanate descrise.

Radiațiile UVA pătrund la nivelul dermului unde inițiază reacții la nivel celular care determină distrugerea treptată a fibrelor de colagen și elastină de la acest nivel. Este alterată astfel integritatea tegumentului cu pierderea elasticității acestuia. Pielea “îmbătrânește”, uneori precoce, devine uscată, lipsită de luminozitate și elasticitate, ridată, cu pete pigmentare și telangiectazii (dilatații ale capilarelor sanguine).

7.

Cancerul de piele este cel mai frecvent tip de neoplasm în populația caucaziană (cum este şi populaţia din ţara noastră), principalele tipuri fiind melanomul și cancerele non-melanocitare.

Expunerea exagerată la soare este factor de prognostic negativ pentru dezvoltarea neoplasmului cutanat. Astfel, prezintă un risc crescut de apariție a cancerului de piele persoanele care s-au expus în mod excesiv la soare și care au suferit frecvent arsuri solare (în special la vârste tinere) sau cele care merg în mod frecvent la solar.

Melanomul este o formațiune cutanată ușor de observat și examinat, curabilă în stadiile inițiale. De aceea este importantă prezentarea imediată la medicul dermatolog atunci când observăm modificări la nivelul tegumentului. În schimb, în stadiile avansate, de prezentare tardivă la medic, melanomul este responsabil de o mortalitate ridicată.

Comparativ cu melanomul, cancerele non-melanocitare (carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular) prezintă în special agresivitate locală la nivelul pielii și apar mai frecvent în zonele fotoexpuse (față, gât, decolteu).

Există de asemenea o serie de leziuni precanceroase, dintre care cea mai frecvent întâlnită în practica curentă este keratoza actinică. Aceasta arată ca o pată, localizată pe zonele expuse frecvent la soare, este rugoasă și poate determina mâncărimi și arsuri. Și aceste leziuni cutanate trebuie diagnosticate și urmărite de către medicii dermatologi.

8.

Unele boli pot fi agravate de expunerea la soare, iar pacienții cu astfel de boli prezintă un prag scăzut pentru fotosensibilitate, astfel li se indică protecție completă împotriva radiațiilor UV, în special pe timpul verii.

Pacienții cu lupus eritematos cutanat sau cu afectare cutanată în cadrul lupusului eritematos sistemic prezintă în proporție de până la 70% fotosensibilitate, adică apariția eritemului cutanat (cu dispoziție specifică) după fotoexpunere la soare sau chiar la lumina artificială. Apariția leziunilor cutanate caracteristice bolii, agravarea acestora sau chiar activarea bolii sistemice de fond se pot produc deoarece mecanismele de epurare a structurilor cutanate alterate nu mai funcționează corect. Manifestările cutanate specifice nu apar imediat după fotoexpunere, ci chiar la interval de una – trei săptămâni, timp necesar declanșării fenomenelor autoimune. Dermatomiozita este de asemenea o boală autoimună sistemică ce afectează tegumentul și/sau în plus mușchii scheletici, iar expunerea la soare poate determina agravarea sau declanșa apariția leziunilor cutanate caracteristice. Astfel, pacienților cu afectare cutanată în boli autoimune trebuie să li se recomande fotoprotecție constantă, ce va fi detaliată la punctul următor. Daca aţi fost diagnosticat cu una dintre aceste boli, ar trebui să discutaţi cu medicul dumneavostră despre măsurile de fotoprotecţie necesare!

În plus, infecția cu virusul herpetic poate fi reactivată în urma expunerii la soare. Melasma este o hiperpigmentare a zonelor fotoexpuse care poate să apară și în sarcină sau poate fi asociată cu ingestia unor medicamente.

9.

Bronzarea este de fapt o suferință a tegumentului, răspunsul la expunerea prelungită, agresivă la radiații UVA sau UVB. Culoarea pielii este determinată de un pigment numit melanină, depozitat în melanocite (celule din stratul bazal al epidermului). Radiațiile UV determină activarea melanocitelor și secreția melaninei care este apoi transferată către straturile superficiale ale epidermului, pielea devenind mai închisă la culoare.

Deși pielea are propriul său mecanism de apărare, acesta nu este suficient și nici benefic, așa că trebuie să acționăm suplimentar prin folosirea metodelor de protecție solară.

Factorul de protecție solară (SPF) reprezintă raportul dintre cantitatea minimă de radiații UV care poate produce reacții cutanate eritematoase la nivelul pielii pe care a fost aplicată crema cu factor de protecție solară comparativ cu tegumentul complet neprotejat. Acest număr, SPF este folosit pentru caracterizarea produselor de îngrijire cutanată pentru protecție solară. De asemenea, cu ajutorul factorului de protecție UV (UPF) se poate măsura și gradul de foto-protecție al hainelor și acesta arată cât de eficient este în blocarea razelor UV materialul textil folosit.

Pentru realizarea protecției solare se recomandă evitarea expunerii directe între orele 10 și 16 în sezonul cald, purtarea hainelor foto-protectoare cum ar fi pălării cu boruri largi, ochelari, bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, precum și a cremelor cu SPF.

10.

Există două tipuri de filtre solare pe care cremele cu SPF le conțin: filtre chimice/organice (acid para-amino-benzoic, oxibenzona, octocrilena, avobenzona etc.) care absorb razele UV și le transformă în căldură ce se degajă la nivelul pielii, respectiv filtre minerale/anorganice (oxid de zinc, dioxid de titaniu etc.) care crează o barieră ce reflectă razele UV.

Filtrele minerale sunt mai stabile comparativ cu cele chimice, au un potențial iritant mai mic (pot fi aplicate în jurul ochilor, sunt incluse în cremele pentru copii mici). Dezavantajul lor principal este estetic, aspectul de peliculă albă la nivel cutanat dupa aplicare.

Avem creme cu SPF, dar oare le folosim corect?

Este recomandată utilizarea zilnică a cremelor cu SPF 30 sau 50 pe zonele fotoexpuse, indiferent de anotimp. Acestea trebuie să fie eficiente atât împotriva radiatiilor UVB cât și a celor UVA („broad-spectrum sunscreens”). Crema cu SPF trebuie aplicată cu 15-20 minute înainte de a ieși afară și reaplicată o dată la 2 ore, sau după înot/ baie. De asemenea cantitatea folosită este la fel de importantă și trebuie să fie de aproximativ 2mg/cm². Deoarece acest lucru este greu de realizat, putem folosi practic „regula linguriței”. Astfel, aproximativ una pentru față, gât, decolteu, două pentru trunchi, una pentru fiecare membru superior și două lingurițe pentru fiecare membru inferior ar trebui să fie suficient.

 

*Textul reprezintă o sursă de informare generală pentru dumneavoastră şi nu substituie un consult medical. Pentru întrebări referitoare la sănătatea dumneavoastră, tratament şi alte aspecte ale îngrijirii medicale, discutaţi cu medicul de familie sau cu un medic specialist.